Eliminarea subvenției acordate de stat la achiziția de automobile electrice a condus în Germania la o scădere masivă a vânzărilor de automobile electrice și la o scădere generală a pieței.
Vânzările Dacia pe piața din Germania au crescut substanțial în primul trimestru al acestui an, în pofida obstacolelor întâmpinate de Spring, din cauza legislației privind subvențiile. Modelul Sandero contină să crească și să atragă clienți noi, devenind al treilea cel mai vândut pe segmentul de clienți privați.
Numărul mașinilor Dacia aflate în circulație în Germania a ajuns la peste 760.000 de unități, potrivit celor mai noi date analizate de Profit.ro. Performanța mărcii Dacia vine din faptul că a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri a parcului auto propriu înmatriculat în Germania, situându-se pe locul 4 în clasamentul mărcilor.
Dacia se bucură de o popularitate tot mai crescută în Germania, cea mai mare piață auto din Europa, locul de origine al unor branduri importante, între care liderul VW și mărcile din grupul cu același nume. În luna februarie, vânzările Dacia au crescut din nou cu peste 20%, ridicând cota de piață la aproape 3 procente.
Datele privind înmatriculările de autoturisme noi din Germania arată că Dacia a reușit să crească din nou, în prima lună a anului, chiar dacă procentul este ușor sub media pieței. Mai multe mărci auto în încheiat prima lună cu scăderi.
Vânzările Dacia au scăzut pentru a doua lună consecutivă, în decembrie, în Germania, pe o piață care s-a contractat aproape la fel de mult, din cauza schimbărilor legislative din luna decembrie, care au oprit brusc vânzările de mașini electrice.
Vânzările de autoturisme din Germania au scăzut în luna noiembrie, ca urmare a dezechilibrului produs pe segmentul de automobile electrice. La fel ca toate mărcile, Spring a pierdut aproape jumătate din vânzările pe care le înregistra în urmă cu un an.
Spring pare a fi depășit perioada dificilă cauzată de schimbările de legislație din Germania și își continuă avansul, susținută în special de clienții de retail, care pot în continuare să primească subvenții.
După un moment de scăderi, care s-a suprapus peste schimbările legislative din Germania, dar și peste o perioadă de declin al cererii de automobile, Dacia reîncepe să crească pe această piață, cu valori mult peste medie.
Oprirea subvenției la achiziția de mașini electrice, acordată companiilor de statul german, a condus inevitabil la o prăbușire a acestui segment de piață, după ce în august crescuse simțitor, pe baza comenzilor în avans.
Schimbările de legislație în materie de subvenții acordate de statul german companiilor, la achiziția de automobile electrice, au dat peste cap vânzările de astfel de mașini. În luna septembrie, Tesla a fost cea mai vândută marcă, iar pe locul al doilea s-a situat Opel. Toate mărcile au înregistrat scăderi masive, iar piața de electrice s-a prăbușit.
Dacia a reușit o nouă lună de succes pe piața din Franța însă a fost afectată de un declin masiv în Germania. După trei trimestre, Dacia reușește să rămână cu un avantaj semnificativ al vânzărilor, față de anul trecut.
Modelul electric Spring de la Dacia a fost în luna august cel mai vândut din gama mărcii pe piața din Germania, depășind cele două modele populare, Sandero și Duster. În segmentul său, a fost al doilea cel mai vândut.
După o lună de declin, care părea să anunțe o scădere a cererii pentru automobilele mărcii, Dacia a reușit o nouă creștere în Germania, pe o piață care pare că și-a revenit și a înregistrat o majorare substanțială în luna august.
După un an în care producătorul american Tesla a condus vânzările de mașini electrice pe piața din Germania, constructorul german Volkswagen a reușit să-și spele imaginea și să vândă mai multe automobile electrice decât rivalul său.
Vânzările Dacia din Germania au frânat în luna iulie, pe fondul scăderii comenzilor din industria auto. Rezultatul mărcii românești este deocamdată în contrast cu cel al pieței germane, care continuă să crească.
Modificările legislative, care au diminuat drastic subvenția acordată de statul german vehiculelor electrice, au determinat scăderea vânzărilor modelului Dacia Spring în prima jumătate a anului pe cea mai mare piață auto din Europa, chiar dacă marca se află într-un moment de creștere masivă.
Dacia a atins cea mai bună lună de vânzări pe piața din Germania, de când este prezentă în această țară, depășind în premieră pragul de 8000 de automobile vândute.
Dacia continuă să-și consolideze poziția de marcă de volum pe piața din Germania, una dintre cele mai competitive și totodată cea mai mare din Europa. În luna mai, marca românească a avut o nouă creștere masivă.
Dacia a continuat să crească pe cea mai mare piață din Europa, având peste 35% avans în acest an, însă se confruntă cu o popularitate în scădere a motoarelor GPL, invers proporțională cu creșterea Spring.
După rezultatul extraordinar din Franța, Dacia raportează o creștere spectaculoasă și în Germania, pe cea mai mare piață din Europa.
Dacia și-a menținut un ritm bun de creștere pe piața din Germania și în 2023, în special cu ajutorul motorizărilor ECO-G, care reprezintă în acest moment o alternativă interesantă la motorizările diesel, din punct de vedere al consumului. Sandero este cel mai vândut model de pe această piață, cu motor GPL, dar Jogger este și el tot mai cumpărat și se bate cu nume grele ale industriei germane, pe segmentul monovolumelor.
Dacia reușește să-și consolideze rezultatele de pe cea mai mare piață auto din Europa, Germania, cu o creștere de peste 30 de procente în primul trimestrul al anului, cu aproape 6.000 de mașini înmatriculate în martie.
Dacia a vândut în februarie aproape 5.000 de automobile în Germania, menținându-și astfel trendul de creștere din ultimul an și cota de piață care se apropie de 3 procente.
Datele privind înmatriculările de autoturisme din Germania, cea mai mare piață auto și, totodată, cea mai mare piață de mașini electrice din Europa, arată că Dacia Spring a rămas în top 10 al preferințelor clienților germani și în prima lună din 2022. În schimb, VW e-Up, cel mai mic model electric al grupului german, pare că a fost oprit din nou din producție.